Skip to content

Îndrăznind să spun NU

August 2, 2012

Am reușit.  Am făcut-o: am spus NU unei propuneri relativ importante, relativ decente și complet licite. Îmi e ușor să refuz propunerile ilicite, și chiar pe cele indecente, dar n-am fost niciodată priceput în a le refuza pe cele în limitele legii. Când cineva solicită serviciile prețioasei mele persoane, chiar dacă sunt foarte ocupat și complet lipsit de entuziasm față de cererea cu pricina, încerc timid să refuz. Dar dacă celălalt insistă, trăiesc sentimentul că săvârșesc o nelegiuire persistând în refuz, așa încât de cele mai multe ori ajung să spun da; și apoi să regret și încep să-mi fac reproșuri interioare.

Habar nu am de ce mi se întâmplă asta, bănuiesc că e ceva scris prin genomul homo sapiens, pentru că nu mi se întâmplă doar mie. S-ar părea că există un număr considerabil de inși care se confruntă cam cu aceeași problemă, de vreme ce există atâtea cărți și pagini web care te învață să spui „nu“. Iar asta e o adevărată artă. Dacă introduci în Google cuvintele the art of saying no, motorul de căutare îți servește doar vreo 300 de milioane de rezultate. Evident, cuvinte precum art, saying și mai ales no, sunt cam banale prin limba engleză, așa încât pentru rezultate relevante trebuie să priponim expresia între ghilimele: “the art of saying no”. Pentru cei care încă n-au descoperit America, ghilimelele într-un motor de căutare au puterea magică de a întoarce numai expresia prezentă ca atare pe o pagină web, și nu doar cuvintele disparate. Rezultatul este evident mai firav, dar convingător încă: 284.000 de hituri. Toate despre arta de a spune NU. Asta îmi sugerează că mai sunt mulți fraieri ca mine care nu știu să refuze și au nevoie să învețe această artă.

Probabil că teama de a refuza derivă și din experiențele negative pe care le-am avut cu alții pe care i-am văzut refuzând nejustificat sau într-un mod atât de neelegant încât îți vine să juri că tu n-o să faci niciodată așa ceva. Refuzul în sine poate fi nefericit pentru cineva, dar unii stăpânesc arta de a te și umili refuzându-te, servindu-ți două într-una singură: refuz contra cost plus umilință gratis (buy one, get one free).

Având eu o recentă propunere decentă dar nu foarte confortabilă pentru mine, mă întrebam dacă o să am curajul să refuz până la capăt. Și cu toate că știam de mult că una din  cheile succesului în a-ți trăi propria viață este să înveți să spui nu și să aplici ce ai învățat, mă temeam că o să cedez din nou. O carte nu neapărat foarte bună, mi-a amintit această lecție și cum autoarea povestea cum i-a îmbunătățit viața obiceiul de a spune Nu, m-am gândit că această carte este răspunsul întrebării mele nerostite. Și am acționat în consecință. Și ca să nu regret nimic (Non! rien de rien…), destinul mi-a mai confirmat prin câteva persoane și încă o carte, cred, că am făcut bine spunând nu.

Adevărul e că m-am simțit atât de bine, încât mi-am propus să o fac mai des. Și sunt convins că lumea va supraviețui la fel de bine și fără magnifica mea contribuție la haosul universal. Sunt atâția oameni care sunt convinși (sau cel puțin creează aparența că sunt pătrunși de această idee) că atunci când vor înceta să mai ajute universul să funcționeze, acesta o va lua razna în hău. Realitatea este că, așa cum ar fi spus Churchill, cimitirele lumii sunt pline de oameni de neînlocuit. Este ca în originala piesă a lui Edmond de Rostand, Chantecler. Spre deosebire de Cyrano de Bergerac pe care filmul l-a făcut recent celebru, în Chantecler toate personajele sunt animale, iar eroul principal este cocoșul care dă titlul piesei. Și cocoșul Chantecler e convins că numai strigătul lui – Cucuriguuuu! – reușește să trezească soarele din mereu repetatul somn cosmic și să-l facă să răsară. Fără cântecul lui, gândește el, lumea ar rămâne în întuneric. Într-o intrigă mai complexă, înspre sfârșitul piesei, făzănița îl face să asculte cântecul privighetorii, care-l fascinează atât de mult încât abia târziu realizează că de fapt, în timp ce el ascultase fascinat, în loc să cânte, soarele răsărise.

Cam asta facem cei mai mulți dintre noi: într-un fel sau în altul, ne construim iluzia că noi facem soarele să răsară. Că în noi, perfecțiunea și-a atins destinul și prin urmare, fără noi lumea se va întoarce în întuneric. Am întâlnit tot felul de asemenea oameni. Mulți habar n-au cine a fost Gaspare Spontini, dar au auzit măcar o dată în viață de Wagner. Ei bine, domnul Spontini avea o părere atât de bună despre sine, încât atunci când a auzit Rienzi de Wagner, a recunoscut că acesta avea geniu, dar a zis că făcuse deja mai mult decât se putea aștepta de la el? Cum așa? Spontini, mare compozitor de operă adulat în epocă și plin de aroganță, concurent al lui Weber, era convins că el, marele Gaspare Spontini epuizase toate posibilitățile operei, și că în urma lui nu se va mai putea scrie niciodată muzică de operă. Era oare Chantecler mai naiv? Așa că, zic, să îndrăznim să spunem „Nu“: universul va continua să existe și fără măreața noastră contribuție. (Era să zic, chiar și dacă suntem președinți sau primi-miniștri, dar cu asta aș fi călcat profanul loc al politicii, ceea ce de regulă încerc să evit).

Anunțuri
6 comentarii
  1. D. Vasilescu permalink

    Da, aveti perfecta dreptate, cred ca stiu la ce va referiti si ma bucur mult pentru dvs. si familia dvs. pentru acest „Non” in vremuri de restriste…viata e scurta si trebuie sa va vedeti copiii crescand…in fiecare zi; va vor aduce mult mai multe bucurii in comparatie cu oamenii interesati, care va cauta doar cand au nevoie…in rest mi-e dor de o discutie cu dvs… vreau si sa va spun ca Andrei a reusit la Automatica-Calculatoare cu 9.95 si la Mate-Info la Universitate cu 9.94.
    Vara placuta! Dana Vasilescu

    • Multumesc pentru înțelegere. Felicitări pentru Andrei, trebuie să fiți tare mândră, și aveți de ce! Multe succese!

      RA

  2. L MAN permalink

    Stimate Domnule Ancuceanu,
    Presedintele ales (si suspendat) al Romaniei spunea intr-un interviu „Va rog sa nu cautati substratul celor spuse de mine; sunt un om simplu, ce spun aia gandesc” (citat din memorie)(nu am crezut declaratia Domniei Sale. Nici acum nu stiu ce sa cred … Titlul postului Domniei Voastre vine intr-un moment in care putini au avut curajul sa spuna NU. Majoritatea (Fara a face referiri la Negruzzi) s-a dus, cu indreptatita ura proletara, sa spuna DA. Eu, cu cultura mea culeasa de dupa blocuri adaug un link: http://www.youtube.com/watch?v=_ZvaMDITmKE. Muzica nu este extraordinara, da’ am ascultat-o, la timpul ei. Eu nu m-am ferit sa spun NU stand acasa, asa cum consider ca ar fi trebuit sa faca orice om care a citit (dupa blocuri) despre lovituri de stat si referendumuri. Am o intrebare pentru eventualii cititori ai acestui blog: Cum si-a legitimat Pinochet lovitura de stat (Hint: 29 iulie). Imi cer scuze ca am politizat blog-ul Domniei Voastre si nu ma supar daca imi stergeti replica.
    In privinta indraznelii de a spune nu nu ma pot tine sa nu adaug si acest link: http://www.youtube.com/watch?v=__MsHRkmdEA. Versurile de la baza acestei melodii intra in topul personal 10 poezii (oare oi sti 10 poezii?). Sensul NU-ului lu’Labis e diferit de cel al post-ului Domniei Voastre. La chitara canta un chitarist drag mie – Dan Andrei Aldea. Intrat in direct intr-o emisiune a lui Valeriu Sterian (imi cer scuze ca personajele care umplu replicile mele nu sunt la inaltimea lui Wagner, ci simple personaje crescute dupa blocuri.) din Germania, unde traieste acuma, este intrebat de catre Vali Sterian: „Dane, nu iti este dor de Romania? Nu vii la Bucuresti?” Dan Andrei Aldea raspunde: „Suntem in direct?” VS: „Da!” DAA: „Vali, nu as fi vrut sa spun in direct la TV asta, sa nu iti scad rating-ul, dar eu in Romania nu mai calc. Imi este scarba sa revin intr-o tara unde nu m-as mira ca oamenii sa voteze comunistii inapoi la putere.” Dialogul a fost citat din memorie. Vali Sterian a murit acum ~ 12 ani. Pe 29 iulie romanii au tinut sa ii demonstreze lui Dan Andrei Aldea ca a avut dreptate.
    Din nou imi cer scuze pentru politizare si accept sa diliti postul

    • Stimate Domnule Man,

      nu îmi place să fac politică în sensul convențional, motiv pentru care nu m-am făcut niciodată membru de partid (dar am fost făcut cu toți colegii mei de liceu utecist – prin 1990 cred că i-am dat foc carnetului, și am fost și pionier fruntaș vreo 8 ani). Vă înțeleg opțiunea politică, am și schimbat impresii pe tema asta și știți părerea mea (că toate partidele din RO sunt la fel, pline de calități și defecte, mai mult cele din urmă; descrise magistral și profetic de domnul Eminescu în ultima parte din Scrisoarea III). Știți că după părerea mea toate cele trei partide cu culori simbolice vecine-n curcubeu (roșu, portocaliu și galben) sunt la fel de comuniste. Domnul președinte ales (de o minoritate) și suspendat, dar nedemis (de o mai mare minoritate decât cea care l-a ales), într-un moment de sinceritate pe care nu pot să nu-l respect, a spus că acesta a fost blestemul RO: să aleagă între (doi) comununiști. Principiul vaselor comunicante a funcționat perfect între partidele aflate la putere și cele poziționate vremelnic de vitregia sorții în opoziție, astfel încât cu ideologie sau fără, membrii s-au transferat de la unul la altul. Cât despre ideologie, nu cunosc niciun partid din cele trei mărețe care domină viața politică acum, care să aibă o ideologie în care să creadă (în afara aceleia nedeclarate de a-și asigura contracte și eventual poziții pentru membrii de partid, nepoți și rubedenii). Cred că aveți motive să vă relaxați, în curând CCR va pronunța o sentință favorabilă domnului Președinte ales și deocamdată suspendat. După care vom putea urmări noi spectacole politice. Ca să nu fiu înțeles greșit, în țara asta de douăzeci de ani, și probabil în următorii încă douăzeci, viața politică e un continuu spectacol.

  3. L MAN permalink

    Domnule Ancuceanu,
    Va iubesc prea mult pentru a continua disputa politica. Sper sa acem lupta la o cafea, sa nu ne vada nimeni, asa ca nu comentez comentariul Domniei Voastra.
    Sa va auda Dumnezeu si CCR sa decida cu intelepciune, Carmaciul sa se intoarca la carma, iar a’ li’ Cacarau sa se duca la Isaccea sa stea pe „prispa casii”.
    Nu o sa va vina sa credeti dar, in ciuda varstei mele inaintate, am luat in calcul, in cazul in care CCR va fi infricosata de amenintarile primite (http://www.venice.coe.int/default.asp?EID=1557&L=E ) plecarea din tara. Sa fiu sincer, eu iubesc Africa Neagra (am fost doar de 2 ori, da’ mi-a ramas sufletul acolo; pe aeroportul din Praia am plans cand m-am suit in avion), dar folosesc prilejul pentru a o convinge si pe Doamna & Stapana mea.

  4. Domnule Man,

    multumesc pentru declaratia de iubire (stai sa dau ochii peste cap :)). Nu sunteti singurul pe care l-am auzit spunand ca-l bate gandul emigrarii; sper sa nu aveti mai multe motive pentru a o face decat ati avut pana acum. Eu traiesc aceste evenimente din perspectiva eminesciana: „Privitor ca la teatru tu in lume sa te-nchipui….”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: