Secretele unui eșec reușit. Dezvăluite de Donald Keough

Puține cărți de management se citesc cu plăcerea unui roman, pentru că puține sunt scrise atât de bine. Cartea lui Donald Keough[1] e în elita acelora puține. Este o carte despre managementul în afaceri, dar deși a fost scrisă pentru oamenii care vor să eșueze în acest domeniu și nu știu cum (sau știu, dar vor să fie siguri că eșecul va fi beton), rețeta secretă a lui Keough poate fi aplicată pentru a eșua cu succes (dacă îmi e îngăduit să mă exprim astfel) și în politică de pildă, sau în managementul unui ONG (care nu ar trebui să fie neapărat o afacere, deși viața se încăpățânează să demonstreze contrariul). De ce spun că e bine scrisă? În primul rând pentru că e plină de un umor sănătos de la un capăt la altul. Mai sunt și lucruri serioase, dar în multe pasaje parcă ai citi Jerome K Jerome și nu o carte temeinică despre cum să eșuezi în afaceri. În al doilea rând pentru că e o carte scurtă 141 (una suta patruzeci și una) de pagini. Puținătatea ei întru pagini te încurajează să o citești, chit că te învață un lucru nu foarte apreciat de societate (cum ar fi să eșuezi); Ana Karenina (e o carte, nu o prezentatoare de știri) prin mărimea ei îi sperie pe mulți și îi descurajează să o citească, deși unii vor spune că și ea ajunge oarecum la același rezultat, însă pe căi mult mai ocolite.  Și în al treilea rând pentru că, așa cum îi stă bine unei cărți de management (deși nu tuturor cărților de management le stă bine) e realmente organizată. Sunt 10 reguli simple, le urmezi și eșecul e ca și garantat. Iar după ce termini a zecea regulă ai plăcerea să afli că autorul îți oferă un bonus de 10% – încă o regulă, a unsprezecea, absolut gratuit. Sigur, există și bonusuri mai mari de 10% pe lumea asta, dar Coca-Cola preferă să investească mai mult în reclame luminoase cu moș-crăciuni veseli decât în discount-uri de 50%. Iar Keough, dacă nu v-ați prins până acum sau nu știați deja, a fost președinte și director general al companiei Coca-Cola din 1981 până în 1993.

De aici încolo ar trebui să-mi fie ușor, pentru că mă voi limita în esență la a cita regulile lui Keough pentru un eșec reușit și unele din lucrurile pe care le-am găsit memorabile în carte. Să intre prima regulă!

 1.       „Nu mai risca!“

„….dar în momentul în care revoluția agrară le-a permis oamenilor să se stabilească la locurile lor, cei mai mulți dintre ei au făcut acest lucru. Oamenii au ales să trăiască precum părinții și bunicii lor, fără să se avânte prea departe de sate. Și aveau motive întemeiate. Dincolo se întindea lumea plină de pericole. Uitați-vă la vechile hărți maritime cu zonele lor de rău augur, denumite terra incognita (tărâm necunoscut) și uneori înfrumusețate cu și mai multe avertizări amenințătoare, cum ar fi «Aici ar putea fi dragoni». Cine ar risca să navigheze spre asemenea locuri?

Unii au făcut-o, bineînțeles. Dar majoritatea oamenilor au rămas acasă. Multe lucruri ți se putea întâmpla dacă riscai, majoritatea dintre ele fiind probabil lucruri rele.“

În trecere, merită pomenit că în cadrul acestei reguli am aflat că prin 1900 „familiile americane cheltuiau de două ori mai multe pe înmormântări decât pe medicamente.“ Păcat că n-a făcut socoteala și de câte ori cheltuiesc acum mai mult pe medicamente decât pe înmormântări. În orice caz, probabil are dreptate că ăsta e un lucru bun, câtă vreme înghiți medicamente, ești încă în viață și poți să riști mai departe.

Tot aici afli povești interesante despre compania Xerox. Cea mai frumoasă parte a poveștii este cea în care Chester Carlson, inventator quasi-necunoscut din Queens încerca să convingă pe cineva că ideea copierii „electrofotografice“ merită exploatată comercial. Ce i-au răspuns (pe scurt) ani de-a rândul oamenii și peste 20 de companii??

– Indigoul este la fel de bun. De ce ne-am complica pentru asta cu o mașină mare și scumpă?

 2.      Fii inflexibil

„Asta e tragedia omului: lucrurile din jur se schimbă, dar el nu.“ (Machiavelli).

Aici Keough a strecurat istoria companiei IBM, devenită celebră în mai toate cărțile de management, care prin anii 1980, când PC-ul devenea tot mai democratic, a refuzat să accepte că viitorul ar putea fi altfel decât și-l imaginaseră ei (doar cu computere mainframe):

„În anii ’80 menționam uneori, în cadrul întrunirilor consiliului consultativ al IBM, faptul că vedeam tot mai multe PC-uri în diferitele birouri ale Companiei Coca-Cola. Primeam ca răspuns un zâmbet politicos și o ridicare din umeri. Era ca și cum conducerea IBM ar fi stat pe malul unui râu. Oricât ai sta acolo, nu vezi niciodată același râu de două ori, căci el se află în continuă mișcare. Istoria este în aval, viitorul în amonte [sic!], acolo unde oportunitățile și pericolul ar putea să-ți apară în cale. În realitate, liderii IBM erau prea preocupați să privească în aval, urmărind cu bucurie acele frumoase și profitabile computere mainframe plutind pe râu și în jurul lumii.

Cortina finală pe acest mic episod istoric de afaceri este că PC-ul IBM denumit ThinkPad a sfârșit în fabricile de laptopuri din China sub denumirea de Lenovo.[…]“. Pentru alte povești și detalii despre cum să fii inflexibil, mergeți la carte.

3.      Izolează-te

„Bineînțeles, dacă vrei să fii izolat, nu face asta [nu te plimba printre oameni și nu sta de vorbă cu ei]. Este o pierdere completă de timp. În mod invariabil, oamenii te vor deranja cu detalii zi cu zi despre afacere, detalii pe care e mai indicat să nu le cunoști. Cum ar fi, de exemplu, numele lor. Nu te obosi să înveți numele angajaților. Ar putea pleca și te trezești că ai irosit atâta efort. (Am citit undeva despre o matroană britanică din înalta societate care nu s-a străduit niciodată să învețe numele servitorilor ei. Pe rând, valeții s-au schimbat, iar ea îi striga pe toți «Valet». Pe menajeră, «Menajeră». Pe grădinar, «Grădinar». Ar fi putut fi un director general izolat foarte bun.“

Nu-ți trebuie cunoștințe avansate de analiză matematică sau astronomie ca să prinzi ideea. Mai sunt însă în acest capitol multe aspecte și studii de caz, care merită citite. Iar dacă vei urma regula, intri în linie dreaptă spre bine-meritatul eșec.

4.      Asumă-ți infailibilitatea

Cel cu infailibilitatea e unul dintre cele mai scurte capitole. Probabil pentru că e limpede ca lumina zilei că „dacă vrei să cazi, trebuie să devii un lider infailibil.“ Așa că o scurtez și eu și trecem la regula următoare.

5.      Fă-ți jocul la granița cu incorectitudinea.

Cred că știrile (politice și nu numai) din România exemplifică mai mult decât suficient conținutul acestei reguli. De altfel, îmi pare că regula asta e practicată de homo sapiens atât de sistematic, încât s-ar părea că numai unii cu boli genetice grave își fac jocul doar în perimetrul corectitudinii. Toți ceilalți, au undeva pe cromozomul nr. 2 (sau o fi pe altul – 5, 8 ce număr o avea) o genă pentru trișare. Iar la unii dintre noi – de la fanarioți, de la turci, sau de la Râm ni s-o trage – cred că au cele mai multe còpii ale genei.

6.      Nu sta pe gânduri 

Am găsit aici un scurt text pe care-l găsesc memorabil: „De fapt, se spune că trăim în epoca informației. Nu e adevărat. Trăim în epoca datelor.“ Primim volume enorme de date, dar nu mai apucăm să le examinăm critic și să le transformăm în informații care să aibă un sens pentru noi. „Potrivit unui studiu, în 2006, un angajat obișnuit dintr-o corporație are de-a face cu 133 de e-mail-uri zilnic. Mai mult de atât, se lovește de mijloace diferite de comunicare: un fax aici, un mesaj scris dincolo; participă la o ședință aici, o teleconferință în cadrul unei alte ședințe dincolo; urmărește o prezentare în PowerPoint aici, un raport vide dincolo. Telefoane care sună pe birou și vibrează în buzunar.“ (Vă sună cunoscut? Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare).

Un alt pasaj la care un leader ar merita să reflecteze: „Cred în cercetare, însă nu mă aștept ca ea să-mi dea mai mult decât o scânteiere, un instantaneu al unui moment din timp. Graficele în formă de clopot nu-mi vor spune cu adevărat cum să proiectez o viziune asupra viitorului. Sondajele nu vor dezvălui cum ar trebui să arate visele despre ziua de mâine pentru că nimeni nu știe. Dacă cei care au construit primele mașini i-ar fi întrebat pe oameni ce își doresc în termeni de transport, răspunsul cel mai probabil ar fi fost «Cai mai rapizi»“. Morala ar fi că viitorul nu trebuie să-l afli de la consumatori, clienți sau public. Viitorul îl construiești.

Iată un pasaj plin de umor: „«Nu atât lucrurile pe care le știm ne aduc probleme. Mai degrabă lucrurile pe care le știm, dar care nu sunt așa cum le știm.» Mark Twain. (Unii știu că nu Mark Twain a spus acest lucru. Ci Artemus Ward, Ralph Waldo Emerson sau Will Rogers. Eu știu, cu siguranță, că nu a fost nici unul dintre aceștia. A fost unchiul meu, Vern. Eu știu. Am fost acolo când a spus-o)“.

„Dacă tot ești hotărât să eșuezi, este obligatoriu să nu stai pe gânduri. Sau, și asta e ispită curată, poți evita aproape orice responsabilitate luând pe cineva care să gândească în locul tău. Aceasta ne duce la…

7.      Pune-ți toată încrederea în experți și consultanți externi“

Prin anii 1980, niște experți externi au consiliat Coca-Cola să schimbe formula de fabricație, ceea ce a condus la lansarea în 1985 a nefericitei „New Coke“. Publicul a fost oripilat și a reacționat cu indignare proletară, inclusiv prin mii de scrisori adresate conducerii companiei:

„Una dintre scrisori era de la un avocat din Idaho, adresată mie și lui Roberto: «Domnilor, ați vrea să-mi dați câte un autograf în josul acestei scrisori, pentru că în curând va valora o avere. Va purta numele celor mai idioți doi directori din istoria afacerilor din America». O asemenea scrisoare este bună pentru a simți umilința din când în când.“

Merită cu prisosință citit acest capitol, nu veți pierde nimic, nici măcar timpul. Dar pentru cei care nu vor să se deranjeze să citească toată cartea și totuși vor mai multe informații despre experți și bubele lor, puteți intra aici: http://topdocumentaryfilms.com/the-trouble-with-experts/ (uneori și eu am fost/sunt considerat un „expert“ pe unele arii mai mult sau mai puțin înguste, astfel încât recomandând documentarul îmi fac cel mult un deserviciu; dar merită vizionat).

8.       Iubește-ți birocrația

Cine a fost vreodată victima acestui zeu al societăților moderne, nu poate să nu iubească acest capitol și nici nu poate să conteste eficiența regulii. Citindu-l ai cel puțin satisfacția că nu ești singurul care nu înțelege rostul multor ritualuri birocratice (chiar dacă adesea sunt un rău necesar care la origine a avut și un sens).

„Iată cum funcționează totul: Instalezi un manager și în 18-19 luni el sau ea are un asistent. Asistentul devine junior manager și ghiciți ce? Un alt asistent. Și tot așa.

Există straturi peste straturi de oameni, dar, când sună un client, nu e nimeni acasă. Toată lumea e în vreo ședință. Aceste ședințe generează și mai multe hârțoage, mai multe e-mailuri, mai multe ședințe. De multe ori există ședință care planifică ședințe. Ședințele sunt slujbele religioase ale birocrației, iar birocrații sunt deosebit de evlavioși.“

9.      Trimite mesaje confuze

Acest capitol nu mi s-a părut dintre cele mai reușite, dar am reținut de aici două citate care sunt suficiente pentru a-l salva de la o critică distructivă:  „Problema cu comunicarea este iluzia că s-a realizat.“ (G. B. Shaw). „Există în viață multe lucruri mai importante decât banii și toate costă bani.“ (Fred Allen).

 10.  Teme-te de viitor.

E trist că mulți smintiți nu vor citi cartea asta și mai ales, acest capitol, deși chiar dacă o vor face, nu sunt sigur că-și vor schimba părerile în care au încremenit. Există o plăcere masochistă a homo sapiens de a face preziceri sumbre și a vedea tot felul de amenințări la adresa fericirii și bunăstării sale. Și de oricâte primejdii apocaliptice am scăpa, „industria pesimismului“ rămâne activă și prosperă.

„Am scăpat de sfârșitul proiectat al lumii, de înghețul global din anii ’70, de aproape sfârșitul lumii de la Cernobâl din anii ’80, de sfârșitul și mai apropiat al lumii determinat de virusul mileniului Y2K, de moartea provocată de alarul de pe mere, de cancerul provocat de rețelele de curent, de cancerul provocat de telefoanele mobile, de cel cauzat de coloranții din mâncare și de cel cauzat de ciclamatul din băutura răcoritoare dietetică TAB.“

„Industria știrilor nu are prea multă legătură cu știrile bune. Doar lucrurile rele îi pot alarma pe oameni. Și e perfect normal. Milioane de mașini care se deplasează în fiecare zi, fără incidente este o informație drăguță. Dar zece mașini implicate într-un accident formează o știre!“

11.  (Bonus) Nu mai fi pasionat de muncă – niciodată

E o regulă bună pentru eșec, deși în România nu cred că aveam nevoie să ne învețe Donald Keough asta. Cu excepția unei minorități, nu cred că cei mai mulți se fac cumva vinovați de prea multă pasiune în muncă. Mulți muncesc, unii chiar mult, dar cei care pun pasiune în muncă, sunt mult mai puțini. De altfel, mulți nu pun pasiune nici în viață. Ei nu trăiesc viața, ci există. Nu au niciun vis care să-i târască nemilos înspre el, nicio sete interioară care să-i împingă înspre miezul vieții, înspre cunoaștere, înspre căutare. Sunt dezamăgit și nedumerit să văd că de multe ori mai mult de jumătate din studenții mei, dacă nu-i împing de la spate, nu au curiozitatea să se uite în microscop și să cunoască o părticică de lume pe care n-au mai văzut-o până atunci. Setea de cunoaștere parcă ar fi amurgit încă din veacurile Renașterii.

„Dacă vrei neapărat să eșuezi, pierde-ți pasiunea pentru ceea ce faci. Scoate-ți bucuria din pasul de dans. Spune-ți ție însuți: «E destul de bine». Sau «Asta nu ține de mine». Sau «Nu-mi pasă». Sau «Oricum plec în curând».

Cu toții cunoaștem oameni care au făcut acest lucru. Aceștia sunt roboții cu chipuri gri pe care-i găsim în orice loc de muncă, oamenii care par să se bălăcească în propria nefericire, blestemând întunericul în loc să aprindă o lumânare.“

Dacă totuși nu vreți să eșuați, vă spun un secret, pe care probabil că altfel nu l-ați fi aflat niciodată: citiți regulile și faceți exact pe dos. De exemplu, îndrăzniți să riscați, acceptați că puteți greși, puneți pasiune în muncă și în loc să blestemați întunericul, aprindeți o lumânare. Veți lipsi lumea de un eșec frumos, dar s-ar putea să vă simțiți bine la sfârșitul zilei.

---

[1] Donald R. Keough. Eșecul în afaceri: 10 reguli de urmat. Editura Litera Internațional, București, 2009. Trad. Graal Soft – Integrated Translation Services. Este prima carte tradusă pe care o întâlnesc, la care numele traducătorului e înlocuit cu cel al unei companii (editorul este și el original, fără prenume, dar cu fii – „Vidrașcu și fiii“); neavând acces la original, nu pot să apreciez fidelitatea traducerii, însă în general mi s-a părut că sună bine (după cum vă puteți convinge singuri citind pasajele presărate de mine aici) .